Motivele respingerii cererilor creditorilor români pentru insolvența secundară a filialelor străine
Aplicarea procedurii secundare de insolvență în România, conform Regulamentului (UE) nr. 848/2015, prezintă dificultăți juridice semnificative pentru creditorii societăților străine care operează prin sucursale. Aceste dificultăți derivă în principal din capacitatea de folosință și din determinarea corectă a noțiunii de „sediu”. Practica judiciară recentă arată că lipsa unei strategii procedurale riguroase, axată pe citarea societății-mamă și pe respectarea mecanismelor de cooperare transfrontalieră, duce frecvent la respingerea cererilor ca inadmisibile.
Provocările și condițiile pentru deschiderea procedurii secundare
Deschiderea unei proceduri secundare în România oferă creditorilor locali un mecanism crucial pentru protejarea creanțelor, permițând citarea societății-mamă prin sucursala sa. Conform Regulamentului 848/2015, această procedură facilitează aplicarea unor măsuri de conservare imediate, asigurând protecția masei credale. Judecătorul sindic român trebuie să verifice dacă acțiunea inițiată în fața instanței străine este o procedură principală de insolvență, iar existența unui sediu pe teritoriul român trebuie demonstrată. Creditorii locali trebuie să dovedească faptul că sucursala din România reprezintă un loc de operare stabil.
Interpretarea noțiunii de „sediu” și impactul asupra cererilor de insolvență
Noțiunea de „sediu” ar trebui să includă locul de desfășurare a activităților economice ale unei societăți debitoare în statul membru în care se află sucursala. În absența unei astfel de interpretări, creditorii locali nu ar beneficia de protecția prevăzută de Regulament. Statele membre trebuie să asigure respectarea efectului util al Regulamentului, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
Respingerea cererilor de deschidere a procedurii secundare
Recent, cererile creditorilor români de deschidere a procedurii secundare pentru societăți cu sediul principal într-un alt stat membru UE au fost respinse din cauza lipsei capacității de folosință a sucursalei. Instanțele subliniază faptul că cererea trebuie formulată împotriva societății-mamă, deoarece sucursala nu are personalitate juridică și nu poate fi considerată un debitor independent. Aceasta atrage respingerea cererilor formulate greșit, impunând o strategie procesuală riguroasă.
Strategia pentru deschiderea procedurii secundare
Pentru a evita respingerea cererii din cauza lipsei capacității de folosință a sucursalei, avocații recomandă citarea directă a societății-mamă, atât la sediul principal, cât și la sediul sucursalei din România. Este important ca judecătorul sindic să notifice practicianul străin sau debitorul în posesie, oferindu-le posibilitatea de a fi audiați. De asemenea, creditorii pot solicita măsuri de conservare urgente pentru a proteja activele debitoarei aflate pe teritoriul României.
Concluzie
Insolvența pentru societățile străine cu sucursale în România reprezintă o procedură complexă ce necesită o armonizare între Regulamentul (UE) 848/2015 și legislația națională. O strategie procedurală bine definită, care include citarea corectă a societății-mamă și solicitarea măsurilor de conservare, este esențială pentru succesul cererilor de deschidere a procedurii secundare.
