Producătorii români de hidrocarburi contestă reglementările europene privind stocarea CO2
Captarea și stocarea carbonului (CCS) sunt esențiale pentru decarbonizare, însă reglementările impuse prin legislația nZIA (Net-Zero Industrial Act) sunt greu de realizat din punct de vedere tehnic și economic. România a primit o cotă de 20% din ținta UE în domeniul stocării CO2, deși contribuie doar cu 3% la emisiile sectorului de manufactură.
OMV Petrom și Black Sea Oil and Gas (BSOG) au contestat în instanță Regulamentul Delegat și Decizia Comisiei Europene privind obligația de stocare a CO2. Reprezentanții OMV Petrom au subliniat că dezvoltarea proiectelor CCS necesită investiții mari, un cadru de reglementare adecvat și acceptare publică. Peste 15 acțiuni legale au fost depuse la nivelul UE pentru a contesta aceste reglementări, iar acțiunile românești sunt văzute ca un avertisment mai puternic.
Acțiunile companiilor românești
Romgaz a fost prima companie din România care a contestat, pe 16 octombrie 2025, la Curtea Europeană de Justiție, reglementările europene. Directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude, a menționat că aceste reglementări ar putea crește semnificativ costurile de producție, afectând astfel suportabilitatea prețurilor pentru consumatori. Jude a subliniat riscurile economice și tehnice, având în vedere că majoritatea proiectelor de stocare sunt offshore, reducând riscul contaminării terenurilor și apelor.
Obligațiile de stocare a CO2
Până în 2030, Petrom, Romgaz și BSOG vor trebui să asigure o capacitate totală de stocare de aproximativ 10 milioane de tone de CO2, cu costuri estimate în miliarde de euro. România are a doua cea mai mare cotă de stocare a CO2 din Europa, ceea ce este considerat o pedeapsă din partea Bruxelles-ului pentru istoricul său în extracția hidrocarburilor. Conform reglementărilor, Petrom va trebui să stocheze 5,88 milioane de tone, Romgaz 4,12 milioane de tone, iar BSOG 250.000 de tone.
Costurile implementării
Estimările pentru implementarea unei capacități de stocare de 10 milioane de tone pe an variază, dar un expert a estimat că doar stocarea a 9 milioane de tone timp de 20 de ani ar putea costa aproximativ 4,5 miliarde de euro. Întregul lanț valoric, inclusiv captarea, transportul și depozitarea, ar putea ajunge la circa 15 miliarde de euro. Tehnologia CCS, deși promițătoare, este costisitoare și necesită o infrastructură complexă.
Perspectivele pentru România
România beneficiază de o experiență vastă în domeniul proiectelor CCS, având o tradiție îndelungată în explorarea și exploatarea petrolului și gazelor. După epuizarea zăcămintelor de hidrocarburi, țara ar putea deveni un actor important în dezvoltarea tehnologiilor de decarbonizare, dacă îndeplinește criteriile tehnico-economice necesare.
În concluzie, reglementările europene privind stocarea CO2 impun provocări semnificative pentru companiile românești din sectorul hidrocarburilor, cu implicații majore pentru costurile de producție și pentru viitorul industriei. Aceste acțiuni legale reflectă o încercare de a adapta reglementările la realitățile economice și tehnice ale țării.
